Placinta cu mere și aluat fraged

0 comentarii

Pentru ca mărul din gradina mamei ne a bucurat și în acest an cu fructele lui,imediat m am dus cu gândul la o plăcintă cu mere, cu foi moi, subțiri, fragede și cu umplutura din belșug. 

Deja am făcut de 3 ori placinta și am pus și câteva punguțe la congelator. 

 


E bine de stiut:

Untul  sa fie la temperatura camerei.

Se poate folosi doar unt sau doar untura dar eu am ales sa  folosesc  combinația unt-untura. Untul dă gust iar untura oferă aluatului  frăgezime. 

Nu am folosit deloc zahar, pentru ca merele au fost foooooarte dulci. Pentru aroma am folosit  zahar vanilat

Eu nu curat merele de coaja pentru ca noi nu le stropim. Coaja este bogata în vitamine, antioxidanți, fibre asa ca... nu o aruncați!!! 

Ingrediente 

Pentru aluat

750 g faina 

150 g unt

75 g untura de porc

225 g smântână grasa

3 oua

un praf de sare

2 pliculețe zahar vanilat

coaja rasa de la o lamaie

o lingura esență de rom

o lingurita praf de copt

Pentru umplutura

1,8 kg mere

2 pliculețe zahar vanilat 

1 lingurita scortisoara

2 linguri rase pesmet

zeama de la 1/2 lamaie

Mai avem nevoie

zahar pudra


Mod de preparare

Aluatul

Punem într un vas untul, untura, smântâna,ouăle, praful de sare,coaja rasa de  lamaie, zaharul vanilat, esență de rom.Amestecam.

Amestecam faina cu praful de copt, cernem și  incorporam(adăugând lingura cu lingura) în amestecul de mai sus. 

Frământăm pana obținem un aluat elastic. Pentru a obține un aluat fraged nu exageram cu framantatul. 

Înfoliem aluatul și îl dam la frigider pentru cel puțin 1 ora. 

În acest timp ne ocupam de umplutura. 

Spălăm merele, le tăiem în jumătăți, îndepărtăm cotoarele și le radem. 

Punem  merele rase într un vas, adaugam zeama de lamaie și dam la  foc și ținem pana ce scade zeama. 

Adaugam pesmetul și amestecam. 

Lăsăm umplutura sa se răcească.

Adaugam scortisoara și amestecam. 

Scoatem aluatul din frigider si îl tăiem în jumătate. O bucata de aluat o băgăm în frigider iar cealaltă o întindem în strat subțire și o asezăm într o tava(35/26)captusita cu hârtie de copt. 

Întindem peste foaia de aluat, compoziția de mere.

Scoatem din frigider cealaltă bucata de aluat, o întindem și o asezăm deasupra compoziției de mere și se presează ușor ca să adere. Înțepam aluatul din loc în loc  cu ajutorului unei furculițe. 

Dam tava la rece pentru circa 30 min. apoi coacem placinta la 180 grade pentru aproximativ 30-40 min. 

Când placinta este bine făcută și frumos rumenita o scoatem din cuptor și o lăsăm la răcit. 

Pudram placinta cu zahar vanilat și apoi o porționam.





Pofta bună! 

Biluțe din urda, brânză cedar și parmezan

0 comentarii

 O rețetă extrem de simpla. 

În compoziție se poate adauga și verdeata(marar, pătrunjel , ceapa verde,(la alegere) tocate marunt. Eu nu am adaugat nimic, am vrut sa simt doar gustul branzeturilor. 

Cu tipurile de brânză se poate jongla, puteți alege orice brânză va place, orice brânză aveți prin frigider. 

Pentru crusta se poate folosi:semințe de susan, fulgi de chili, nuca măcinată,seminte de mac, boia. Eu am ales sa folosesc semințe de mac și boia dulce. 

Ingrediente

200 g urda

150 g brânză cedar

150 g parmezan

piper alb

sare

Mai avem nevoie

Pentru crusta:boia dulce de ardei

                          semințe de mac

Mod de preparare

Dam pe răzătoarea mica  atât brânză cedar cât și parmezanul, apoi le amestecam. Adaugam urda și după gust sare și piper alb.

Amestecam. 

Formam biluțe  din amestecul de mai sus.

Dam bilutele prin mac sau boia de ardei dulce sau putem sa le lăsăm ca atare. 



Se dau la rece pentru circa 2 ore. 


Pofta bună! 




Pate din ficat de porc

0 comentarii

 

Tare mult îmi place pateul, fie el din ficat de porc, de pasare  sau de vițel, numai ca cel din comerț nu este ceea ce trebuie!!! De ceva timp nu mai cumpăr din magazin pateu, prefer sa l "confectionez" eu. Va asigur ca nu se compara cu cel cumpărat. Eu când desfac câte un borcănel cu greu mă abțin să nu l termtermin în aceiași zi. 

Ingrediente

500 g ficat de porc

600 g piept de porc

2 cepe

150 g unt

sare după gust

piper după gust

50 ml coniac 

foi de dafin 

piper boabe

1 lingurita cimbru uscat

Mai avem nevoie

ulei pentru călit ceapa

unt pentru  repartizat deasupra pateului

Mod de preparare

Tăiem carnea de porc în bucăți potrivite și o punem la fiert într un vas cu apa atâta cât sa acopere carnea. Punem în apa câteva foi de dafin,boabe de piper și un praf de sare. 

Din când în când (când este nevoie) spumam.

Cand carnea este bine făcută tragem vasul de pe foc și scoatem bucățile de carne. 

Lăsăm carnea sa se raceasca. 

Taiem și ficatul în bucăți și îl punem într un vas cu apa rece pentru  circa 1-2 ore, timp în care se schimba apa de 2-3 ori, pana ce aceasta  rămâne curata.    Schimbam apa(aceasta trebuie sa acopere bucățile de ficat) , punem ficatul în vas, adaugam câteva foi de dafin și câteva boabe  de piper și dam la foc, ținând pana ce ficatul este bine făcut(furculița sa pătrundă ușor în ficat). Spumam ori de câte ori este nevoie. 

Dupa ce ficatul este bine făcut, tragem vasul de pe foc și scoatem bucățile din apa în care a fiert. 

Curatam ceapa și o tăiem solzisori  apoi o punem la călit într o tigaie cu ulei și 2-3 linguri cu apa. Când ceapa s a înmuiat adaugam ficatul și mai ținem pe foc circa 5-7 min., pana ce ficatul se rumeneste puțin. 



Lăsăm la răcit. 

Dam prin mașină de tocat, prin sita mica, ficatul împreună cu ceapa și carnea de porc.


 
Condimentam, după gust, cu sare, piper și cimbru. *Puteți condimentat și cu alte condimente, după gustul fiecăruia. 

Adaugam și coniacul. 

Mixam untul pana obținem o spuma și îl incorporam, lingura cu lingura, în amestecul de mai sus. Mixam bine pana obținem o pasta fina și cremoasa. 



Am repartizat pateul în borcane. 

Am topit untul și îl repartizam deasupra pastei de pateu.


   Punem capacele.


 Sterilizam borcanele la baie Marie. 

Depozitam în debara. 


Pofta bună! 






Rulada cu carne tocata, ficat, cașcaval și legume

0 comentarii

Aceasta rulada este perfecta când ai invitați la masa, pentru sărbători dar și pentru un prânz în weekend. 

Ea  poate înlocui varianta de drob pentru sărbătorile Pascale. 

Poate fi servita atât calda cât și rece. 

Ingrediente

500 g carne de porc

500 g ficat de porc

450 g mix de legume congelate

150 g cascaval

3-4 fire ceapă verde

1 legătura de marar

2 oua

sare

piper

Mai avem nevoie

1 ou pentru uns rulada

50 g cascaval ras

un praf sare

ulei pentru uns folia de aluminiu

Mod de preparare 

Dam prin mașină de tocat carnea de porc.

Ficatul îl tăiem în bucăți potrivite și îl punem la fiert într o oala cu apa. Spumam ori de câte ori este nevoie. Când este gata gătit îl scoatem din vasul în care a fiert, îl lăsăm sa se răcorească și apoi il dam prin mașină de tocat. 

Amestecam carnea tocata cu ficatul tocat și adaugam ouăle, ceapa verde tăiată fin, mărarul tăiat și el. Condimentam cu sare și piper și amestecam bine. 

Punem legumele la fiert în apa cu sare, le lăsăm pana sunt bine facute, apoi le strecuram de apa în care au fost preparate.

Tăiem o hârtie de aluminiu , o ungem cu ulei și apoi răsturna pe ea compoziția de mai sus. 

Cu ajutorul palmelor aplatizam carnea in strat de circa 1-1,5 cm sub forma de dreptunghi. 

Dam pe răzătoare cașcavalul și il presaram peste umplutura. 

 Peste cașcavalul ras distribuim legumele fierte și racite, în strat uniform. 
Cu ajutorul foliei de aluminiu, din aproape în aproape, rulam cât mai strâns rulada. 

Împachetam rulada în folia de aluminiu  și o  asezăm într o tava de chec.

Dam la cuptor, la 180 grade timp de 50 min.

Rulada se coace în suc propriu. 

Scoatem rulada din cuptor și îndepărtăm folia de aluminiu. 

Batem un ou cu un praf de sare, ungem rulada cu el și presarăm deasupracașcavalul ras. 


Ridicam temperatura la 220 grade și coacem rulada timp de circa 15-20 min. pana ce aceasta se rumeneste frumos! 
Scoatem rulada din cuptor, o lăsăm să se răcorească și apoi o putem felia! 



Pofta bună! 










 

 
  • Cu Medi in bucatarie © 2012 | Designed by Designer Link, in collaboration with Web Hosting , Blogger Templates and WP Themes